Fiind singura la parinti...si crescand alaturi de primul meu catel,Ursu(rasa:ciobanesc german)...mia fost ca un frate...cand ieseam afara mama il lasa si pe Ursu cu mine,crescnd impreuna,nu lasa pe nimeni sa ridice mana la mine sau daca tipa vreun copil...in joaca...aja sunt copii mici..mai tipa...el il trantea in joaca si il "rontaia" in joaca...niciodata nu a sarit la oameni sai muste...el doar "iti spunea" sa nu mai faci asta...pentru ca nui bine...dar din nefericire...mama si cu tata au fost nevoiti sa`l dea..dar nu iau dat drumu pe strada sau sa`l duca undeva departe...lau dus si l`au inrolat in cadrul vamei,pentru a cauta droguri si alte substnte interzise cu ajutorul mirosului dezvoltat....nu am sa uit niciodata acea zi...si acum cand imi adu aminte imi dau lacrimile....Am mai avut catei dar eram mica...ce poate sa stie un copil de clasa a3a despre ingrijirea unui catel...si cat de mare e responsabilitatea....:-<
Dar acum am crescut...am devenit majora..in tot acest timp...am citit..mam documentat despre cresterea,ingrijirea,hranirea catelului....
Iar acum....ca sa vezi ironia sortii...nu reusesc sa`mi iau un catel...si imi doresc din tot sufletul..un catel..pentru ca asa cum se zie...cainele chiar este cel mai bun prieten al omului....numai ca din nefericire nu toti oamenii realizeza acest lucru...si unii nu sunt demni sa aiba un sufletel pur,sincer si care te iubeste neconditionat si nu te vorbeste pe la spate asa cum fac anumiti "prieteni".......sunt trista,ma simt foarte singura desi il am pe iubitul meu care e foarte bun,afectuos si intelegator...si familia...daca as avea toti banii din lume ias da pe catel si pentru toate animalutele care au nevoie de un camin si de ingrijire si bineinteles de dragoste si afectiune.....oare cand va veni ziua cand cel mai mare vis al meu e va implini?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu